În urma unui control efectuat de ANPC, miercuri, 14 februarie, mai multe săli World Class au fost închise. Mai precis, centrele comerciale din InCity, Caro şi Titan nu mai sunt la dispoziția publicului până nu-și vor rezolva problemele.
Compania nu a stat pasivă la aceste acuzații și și-a informat clienții că situația se va remedia curând.
Miercuri, 14 februarie, ANPC a efectuat un control la locațiile World Class. În urma vizitei, sălile de fitness din InCity, Caro și Titan au fost închise, după cum a anunțat corporația pe paginele oficiale de social media.
Informația a fost validată chiar de directorul ANPC, Paul Anghel, care a precizat că verificarea a fost amplă și că instituția pe care o reprezintă va reveni cu un răspuns oficial.
O să vă confirm ca sunt niște controale în derulare. Ce săli au fost închise o să dăm ulterior, în cursul zilei de astăzi, care sunt sălile care au fost închise. Tot ce pot să vă spun în acest moment este că are loc un control”, a declarat directorul ANPC, Paul Anghel, pentru Fanatik.
De asemenea, președintele instituției a confirmat pentru aceeași sursă să ANPC a demarat o acțiune laborioasă care vizează sălile de fitness din București.
„Avem o acțiune în desfășurare. Sunt câteva zeci de echipe pe teren, nu știu ce face fiecare dintre acestea. Aflu la finalul zilei de lucru”, a spus Horia Constantinescu, președintele ANPC.
Un abonament anual Gold la World Class costă 792 de euro, respectiv 66 de euro pe lună. În timp ce pentru un abonament Loyalty, un client trebuie să achite 873 de euro pe an, 72,75 euro pe lună.
În ciuda acestor prețuri piperate, World Class a înregistrat în 2022 pierderi de 19.138.564 lei, iar cifra de afaceri a fost de 180.560.446 lei.
De acest eveniment neplăcut au fost informați și clienții. World Class a dat asigurări că va pune la dispoziție toate informațiile necesare controlorilor ANPC pentru că ancheta să se se încheie cât mai repede.
De asemenea, compania și-a luat angajamentul că va rezolva în timp util neregulile de care este acuzată.
„În urma închiderii temporare a unor cluburi World Class din București, ca urmare a acțiunilor Corpului de Control al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, rețeaua de health & fitness World Class România dorește să transmită publicului un mesaj clar și transparent de angajament pentru respectarea tuturor normelor legale și de asumare a responsabilității pentru remedierea oricăror deficiențe identificate
Colaborăm strâns cu autoritățile competente pentru a remedia rapid și eficient toate aspectele care necesită intervenție. Siguranța, sănătatea și satisfacția membrilor noștri rămân prioritățile noastre principale, iar nevoile și preocupările lor sunt în centrul tuturor eforturilor pe care le depunem, zi de zi, în cluburile noastre”, a fost mesajul pe care World Class l-a trimis către clienții săi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER